coji de portocale

Ma scap în infern. Mă preling adânc pe coaja de portocală a

ultimului apus de soare. unde sunt? ce fac? Mai simt miros

de budincă dar nu mă simt pe mine – trebuie să fi murit pe

banca din portocal, sau poate El mă ține și acum în palme?

Simțurile nu răspund rațiunii și totul se răstoarnă pe panta

imaginației portocalii. Palmele lui si-au pierdut candoarea de

altă dată, iar coaja de portocal a mucegăit uitată pe perna moale.

Tu ești, eu nu.

(17.o3.2009)